xpresso

De pe Wikipedia romaneasca:

Ion Popescu-Gopo (n. 1 mai 1923, Bucureşti; d. 29 noiembrie 1989, Bucureşti) este un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era “omuleţul lui Gopo”, o creaţie proprie care l-a făcut celebru şi i-a câştigat câteva premii naţionale şi internaţionale.
…
Fiind un spirit inovator şi nonconformist, Gopo a încercat întotdeauna să depăşească barierele tehnice şi modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. Omuleţul lui Gopo, sau, mai simplu, Omuleţul, creaţia lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud şi schiţat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.

Mai târziu a mărturisit că nereuşind să realizeze desene animate de perfecţiunea tehnică a filmelor americane de animaţie, Gopo a iniţiat o revoltă anti-Disney: “Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe-nu, culoare-nu, gingăşie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.”

Primul său succes, Marele Premiu (Palme d’or) la Cannes (1957) cu “Scurtă istorie”, a fost şi cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovaţia lui Gopo:

“Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o
povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important
că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici
lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest
filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin
strălucirea unui mare premiu.”

Recent, am descoperit filmuletul “Scurta Istorie” pe YouTube, via RomaniaInedit.

M-am gindit sa prezint cititorilor xpresso o personalitate mai putin cunoscuta romanilor: Coluche.

Pe scurt, din Wikipedia franceza:

Coluche, de son vrai nom Michel Gérard Joseph Colucci, était un humoriste et comédien français, qui a su donner un ton nouveau et impertinent en s’attaquant très vite à la société contemporaine.

Il est né dans le XIV^e arrondissement à Paris, le 28 octobre 1944. Il meurt le 19 juin 1986, percutant à moto un camion sur une route des environs de Grasse …

Hotnews prezinta un mini-reportaj turistic la Paris:

Cu masina, doar
treci podul dinspre Germania si ai ajuns in Franta. Iti dai seama ca nu
mai esti printre nemti pentru ca localnicii vorbesc alsaciana, un
melanj de franceza cu germana.

Intram noi in oras si tragem la prima benzinarie sa luam o harta. Asa
am aflat ca nu nimeriseram Parisul. Eram intr-o suburbie si trebuia sa
iesim inapoi pe autostrada. Deja era prea mult. Daca ne puneau iar sa
platim? Intrebam totusi in stanga si-n dreapta. Nimerim. Iata-ne in
Paris.

Ne trezim la prima ora, luam ceva merinde si hai la plimbare. Abia
puteai zari gura de metrou. Straduta era plin ochi de tarabe cu
chinezarii: de la imbracaminte pana la agrafe de par si fructe. O
frantuzoaica ne sfatuieste sa mergem cu autobuzul. Poti vedea multe. Pe
strazi, negustorii isi scot marfa si aproape ca trag de tine sa intri
in magazin. Aceleasi produse ca la noi, dar de 2 - 3 ori mai scumpe.

Hai sa mergem si spre cealalta parte a Arcului. Iata-ne pe
Champs-Elysees. Masinile circula bara la bara. Ajungem, cu greu, in
„Place de la Concorde”, de unde porneste un parculet care ajunge la
muzeul Luvru. Francezii stau tolaniti la soare langa o fantana
arteziana, japonezii filmeaza si fotografiaza, iar tigancile noastre
cersesc.

powered by performancing firefox

Drumetul obosit
de harmalaia Lipscanilor are, la cativa pasi de forfota strazii, un loc
in care linistea e la ea acasa: Biserica Stavropoleos. HotNews.ro va
prezinta un fotoreportaj inedit din acest asezamant bisericesc,
fotoreportaj semnat de Bogdan Dinca.

Un articol despre Macedonia de azi, via Hotnews.ro.

Trei zile in Macedonia



Romanii
nu au inteles mai nimic din conflictele balcanice de dupa 1990. Asta
pentru ca despre Balcani predomina o imagine idilica, cu sirbi dirzi si
plini de viata, cu bulgari cultivind gradini de zarzavat, cu turci
blinzi sau albanezi vinzind halvita. De aceea, razboaiele si
conflictele inter-etnice din deceniul al zecelea au parut ceva straniu,
de neimaginat. Cit de mult s-a schimbat insa aceasta lume, acum cind
zanganitul armelor a incetat de citiva ani buni?

…
Revenind insa la situatia din Macedonia, aici - ca in multe alte locuri
din Balcani - trebuie inteles ca simbolismul politic, fie ca se leaga
de numele unei tari, de reprezentarea unui insemn national, este mult
mai important decit realitatea.



Aici popoarele par adesea mai curind ghidate nu de realism si de nevoia
de compromis, ci de un subconstient obscur, traumatizat, de pulsiuni
fantasmagorice ori de o imagine de sine nerealista.

Incet, incet avansam si noi spre secolul XXI:

Pentru prima dată, un spital din România publică pe internet
activitatea fiecărui medic în parte. Situaţia arată că sunt medici care
au făcut 300 de intervenţii chirurgicale pe an, în timp ce alţii 5 sau
6. Este o modalitate ca pacienţii să-şi aleagă astfel medicul pe care-l
consideră mai bun.

Mai ales că a doua etapă a acestei iniţiative prevede ca pe internet să
apară şi gradul de complexitate al intervenţiilor, dar şi câte dintre
ele au reuşit.

…

Iniţiativa de a publica pe internet activitatea medicilor din spitale
urmăreşte, pe de o parte, să-l ajute pe pacient să-şi aleagă medicul -
în funcţie de performanţele acestuia - iar pe de altă parte, să
sesizeze Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

powered by performancing firefox

Banuiesc ca toata lumea a auzit deja de Tratatul de la Kyoto, destinat reducerii emisiei de gaze poluarii pe Pamint. Oricum, iata principiile si ideile, in linii mari:

Se apreciază că de la începutul revoluţiei industriale omenirea a produs şi pompat în atmosferă cu 30% mai mult dioxid de carbon decât exista în mod natural pe pământ în urmă cu doar 200 de ani, de exemplu.

Aproape toate ţările lumii au stabilit de principiu la Kyoto, în 1997, că trebuie să reducă nivelul poluării cu dioxid de carbon şi alte asemenea gaze care amplifică efectul de seră.

Soluţia este trecerea de la producţia de energie pe bază de gaze şi cărbune la energiile curate - energie solară, eoliană, hidrocentrale.

Articol complet pe BBC.

In Uniunea Europeana, lucrurile se pare ca nu avanseaza intr-un mod foarte fericit:

În cadrul acordului de la Kyoto, Uniunea Europeană s-a angajat să reducă emisiile de gaze astfel încât să se ajungă la 80% din nivelul înregistrat în 1990.

În principiu, acest lucru ar fi trebuit să se întâmple prin eforturile tuturor statelor membre.

Unele ţări mai bogate, cum ar fi Marea Britanie sau Germania, au fost de acord să reducă ele însele emisiile de gaze cu un procent mai mare decât alte state mai puţin industrializate, precum Grecia sau Portugalia.

Era un aranjament care arăta bine pe hârtie dar care deja pare să fi dat de obstacole.

…

Dacă Uniunea Europeană nu reuşeşte să-şi respecte obligaţiile în privinţa tratatului de la Kyoto, atunci s-ar trezi într-o situaţia extrem de jenantă fiindcă a fost una din organizaţiile care a militat înverşunat pentru adoptarea acestui acord.

Cel mai mare poluator al lumii, Statele Unite ale Americii, au refuzat să semneze tratatul, motivând că le va afecta dezvoltarea economică.

Iar ţări mari, precum India şi China, care sunt încă în curs de dezvoltare, sunt exceptate de la prevederile tratatului.

Articol complet pe BBC.

Recent am observat aparitia unei asociatii franceze, GoodPlanet.org [fr], care noteaza lipsa de efect a Tratatului, neaplicarea sa in Statele Unite precum si unele efectele perverse ale aplicarii lui si propune fiecaruia dintre noi (care se simte afectat) sa aplice la nvel personal Tratatul de la Kyoto.

Prin intermediul site-ului actioncarbone.org [fr], creat de asociatia sus-numita, fiecare persoana poate sa calculeze aproximativ emisiile personale de CO₂ si poate dona suma calculata potrivit Tratatului de la Kyoto aceleiasi asociatii. In Franta acest sistem de donatii este foarte interesant fiindca 60% (cred) din suma donata se poate deduce direct din imporitul pe venit anual.

Asociatia foloseste sumele donate in proiecte pe tot Pamintul, proiecte disponibile pe site-ul GoodPlanet.org.

Stiati ca Assignat-ul a fost moneda oficiala a Frantei in timpul Revolutiei? Nici eu.

Iata ce spune pagina franceza a Wikipedia:

Quelques mois après la Révolution, les finances de l’État sont catastrophiques. Pour régler ce problème, le député Talleyrand a l’idée de confisquer les biens du clergé. C’est ainsi que le 2 novembre 1789, l’Assemblée nationale constituante décide que tous les biens du clergé seront « mis à disposition de la nation ». Ces biens seront dorénavant des biens nationaux, destinés à être mis aux enchères pour remplir les caisses de l’État.

Le problème est que la vente de tant de biens prend du temps, au minimum un an. C’est un délai beaucoup trop long, les caisses de l’État sont alors vides et la faillite arrivera bien avant que tout ne soit vendu.

C’est ainsi qu’est décidé de créer, le jour même de la création de la Caisse extraordinaire, des billets dont la valeur est assignée, sur les biens du clergé. L’assignat est né.

Assignats were banknotes issued by the National Constituent Assembly in France during the French Revolution. The assignats were issued after the confiscation of church properties in 1790 because the government was bankrupt. The government thought that the financial problems could be solved by printing certificates representing the value of church properties. These church lands became known as biens nationaux.

Dupa multe filmulete cu tarani si alte personagii, iata ca am vazut si doua filmulete romanesti (sau moldovenesti? nuuuuu, romanesti!) tare bune pe YouTube:
Cind se stinge lumina / When the lights go out si Sasa, Grisa & Ion.

Regia si scenariul sunt semnate de Igor Cobileanski, iar filmele sunt produse de Thomas Ciulei pentru Europolis Film & Studioul de Creatie al Ministerului Culturii din Romania.

Igor Cobileanski despre Cind se stinge lumina:

Filmul povesteşte, într-o anumită măsură, şi despre aceşti oameni întunecaţi la minte. Dincolo de becuri şi pariuri, am încercat să fac un portret al prostiei. Nu ştiu în ce măsură am reuşit, dar bănuiesc că, cel puţin, o schiţă a ei tot a ieşit. Şi probabil, pentru a o face cât se poate de accesibilă, am preferat comedia ca gen al naraţiunii cinematografice. Unii văd în Când se stinge lumina un filmuleţ despre sărăcie şi oportunism, alţii descoperă mesaje codificate comportamentale ale românului, cea de-a treia categorie a spectatorilor găsesc în film „starea de fapt” a estului Europei şi a Republicii Moldova îndeosebi. Aceste interpretări, presupun, se datorează faptului că filmul a ieşit unul simplu, uşor, nepretenţios. Nu am căutat să pun probleme şi să dau explicaţii. Am vrut doar să fac un filmuleţ cu început şi final interesant, nu doar haios. Şi mai ales, am dorit să fug de ideea unei simple „situaţii”.

Interviu complet in revista moldoveana Contrafort.

Dupa citeva cautari pe Google, am gasit si ceva pareri mai avizate despre Cind se stinge lumina / When the lights go out, in revista online Liternet:

Filmul este o satiră socială servită cu mare fineţe şi mult bun gust de un scenarist care a găsit un mod ingenios de a picta o frescă a societăţii din Moldova (sau România) zilelor noastre. În loc de a aluneca pe panta tezistă sau de a cădea în groapa sofisticărilor filosofice din care filmul românesc nu a reuşit să iasă decât de foarte curând, Igor Cobileanski preferă să îşi spună povestea folosindu-se de un umor neaşteptat de original şi de o situaţie din care puţini scenarişti s-ar fi gândit să facă un film. În doar câteva scene regizorul reuşeşte să captiveze atenţia şi simpatia unui public sătul până peste poate de drame sau comedii româneşti care nu au făcut altceva decât să descrie mizeria din jur şi disperarea din sufletul nostru. Şi iată că deşi mizerie şi disperare continuă să existe, Igor Cobileanski ne demonstrează că e posibil să le priveşti şi cu alţi ochi. Sunt ochii unui regizor tânăr, plin de talent şi energie, care nu se mai lasă prins în pasa plângerii de sine cu care cei din garda veche se priveau unii pe alţii şi lumea din jurul lor. Prin filmul său regizorul moldovean ne spune că e posibil să vezi până şi neajunsurile cu o doză de umor.

Al doilea scurtmetraj este si el mentionat in articol:

Dintre cei aproximativ 10 regizori tineri care încep să se afirme pe piaţa filmului moldovean, Igor Cobileanski este poate cel mai cunoscut şi activ în momentul de faţă. Deşi Când se stinge lumina a fost de-abia terminat când a ajuns la TIFF, tânărul regizor are deja un al doilea film în stadiu înaintat de post-producţie: Saşa, Grişa şi Ion. Acesta este un alt film-radiografie pentru societatea moldovenească, o altă mică poveste simpatică, spusă cu umor, care va captiva cu siguranţă audienţa prin candoarea aproape comică a celor trei personaje principale, trei depanatori trimişi în inima iernii de la dispecerat în plin pustiu să înlocuiască un cablu defect. Modul direct şi economia de mijloace folosite de regizor în toate filmele sale, cât şi stilul natural de a povesti fac ca filmele lui Igor Cobilenaski sa fie urmărite de orice spectator cu plăcere şi interes.

Articol complet pe site-ul liternet.ro.

Dintr-un interviu dat de catre Igor Cobileanski site-ului reea.net aflam ca

… desi a terminat regia de film in Bucuresti in 1995, Igor a stat departe de miscarile anemice si disparate din cinematografia de atunci din capitala, a preferat sa se retraga, sa joace in cateva filme, sa-si puna pe picioare o casa de productie, sa faca publicitate (si sa ia premii pentru asta), si intr-un final sa-si lege numele de formatia Zdob si Zdub, prin semnarea tuturor videoclipurilor lor…

In afara de, evident, YouTube, filmele mai apar pe citeva bloguri/reviste online, cum ar fi liternet.ro, deja citata, Time Out Bucuresti sau Comice.

Desi clasice in expunerea efectelor produse de combinatia mizeriei, inculturii si mai ales prostiei, nota lor umoristica mi-a placut foarte mult, drept urmare vi le recomand.

Iata ca in marea de avertismente si temeri privind intrarea Romaniei in UE incep sa apara si beneficiile pe care le vor avea romanii dupa 1 ianuarie 2007.

Dupa eliminarea restrictiilor cu privire la normele (Euro 4) pe care autovehiculele trebuiau sa le respecte inainte de a putea fi vindute in Romania, restrictii pozitive pentru Renault (Dacia) si pentru importatorii de autovehicule, s-au ridicat voci care avertizau cu privire la inlocuirea acestor restrictii cu taxe. Oricum, mai bine sa ai de ales, inclusiv sa platesti o taxa, decit sa nu ai de ales: lipsa de optiune stim cu totii ca impinge rominul la “a se descurca cum o putea”.

Iata ca acum a venit si rindul actelor de identitate. Intr-o stire Hotnews care citeaza TVR se mentioneaza ca

De la 1 ianuarie, romanii pot avea pasapoarte temporare.
… daca, de exemplu, un cetatean roman care munceste in Spania sau Italia isi pierde actul de identitate, el nu va fi nevoit sa se intoarca in Romania pentru a-si intocmi un nou astfel de document, ci va putea solicita oficiilor noastre consulare emiterea unui pasaport temporar.

Adevarata gema, aur nu alta, apare in mijlocul articolului:

De la 1 ianuarie 2007, cetatenii romani vor putea calatori in spatiul UE prezentand la frontiera doar pasaportul sau cartea de identitate.

Ceea ce nu mai e deloc acelasi lucru! Este o adevarata revolutie! Dar ca de obicei, presa noastra inveleste o stire buna intr-o punga de hirtie, aratind mai intii si mai ales efectele financiare (pasapoartele temporare costa, nu-i asa, cit cele normale, doar ca sunt temporare, vai, vai vai!) ale noilor drepturi europene, si abia mai apoi efectul extraordinar pe care acestea il au asupra omului de rind, cel care nu putea sa plateasca mita pentru un pasaport nou, cel care venea din strainatate doar pentru a-si rezolva certificatul de nastere pentru copilul nascut in strainatate, pentru cel care si-a pierdut pasaportul si era sfatuit sa il declare furat pentru ca nu trebuie asteptat doar-doar nu o aparea etc. etc. etc.

Of ce oboseala provoaca presa romana citeodata (des).